Primesc mesaje de la prieteni străini, de prin Franţa, Portugalia sau alte ţări cu ceva mai multă linişte în această perioadă a anului, în care temperaturile brusc se schimbă şi soarele nu mai răsare la fel, care văd la buletinele de ştiri internaţionale că în România apele fac ravagii, distrug case şi smulg din rădăcină echilibrul de până ieri, şi înţeleg, citind mesajele lor mai clar decât privind în ochii alor noştri, cât de gravă e situaţia şi cum dezastrele nu ocolesc, nici în această toamnă, România.
Dar de ce ar ocoli România? Când aici natura nu e pe primul loc în listele prea lungi cu chestiuni importante care trebuie rezolvate! Inundaţiile din Galaţi, barajul care a fost doborât, zeci de gospodării care nu mai există. Oameni care au fost suprinşi de viitură şi au pierdut de tot lupta cu viaţa.
Şase victime până acum şi două persoane încă date dispărute. Se ridică trupuri de sub ape, ca în filmele cu efecte speciale pe care nu îi lăsăm pe cei mici de acasă să le vadă, ca să nu viseze urât. Chiar un vis urât în partea aceea de ţară, în care parcă nu mai există speranţă!
Copii orfani şi bătrâni care astă seară nu mai au unde pune capul pe pernă. Guvernul încearcă, sper că încearcă prin toate forţele!, ca o minimă fărâmă de lumină să se vadă la un orizont spre care habar n-am cine mai îndrăzneşte să privească.
Prim-ministrul declară, vizibil afectat şi el de drama reală a oamenilor pe care i-a privit în ochi, că se iau măsuri pentru ca toate cele aproape 6.000 de locuinţe afectate de furia apelor să fie refăcute. Şi pentru ca toţi cei mici care nu mai au şcoli în care să înveţe să poată înlocui spaţiul tradiţional al clasei cu cladiri modulare, special construite, pe repede înainte, pentru ca viaţa să pară că merge înainte, în cursul firesc.
Veşti proaste în România. Şi pe unii îi interesează doar ce mai spune doamna Lasconi, cu cât a terminat facultatea, care e media de la bacalaureat a domnului Simion şi lista poate continua, până la epuizarea întregii liste de candidaţi la alegerile prezidenţiale de anul acesta. Încep atacurile sub centură, începe scormonirea pe sub cearceafuri, vom afla curând şi ce nu ne trece prin minte azi despre aceia care spun acum, înainte de marele moment al alegerilor din decembrie, că au reţeta secretă pentru a salva România.
Cine mai salvează România? Şi cine o mai fereşte de consecinţe ireparabile, după ce, aşa cum se întâmplă în toamna asta, natura nu ne mai ascultă şi, parcă, nici Dumnezeu nu ne mai ocroteşte? Aşteptăm, aşteptăm şi ne mai ştergem din lacrimile care sunt pregătite să cadă, ca să mai spele din ruşinea de a nu avea niciodată soluţii rapide pentru probleme neaşteptate.
Va veni şi vremea noastră, va veni. Ziua în care vom privi în sus, spre Cer, şi vom înţelege de unde atâta albastru şi de unde atâta lumină. Dumnezeu să-i apere pe nefericiţii din Moldova, care azi nu mai au nici case, nici haine, nici mobilă, nici pături pentru iarnă, unii dintre ei nici familii întregi! Oameni care azi nu mai îndrăznesc să creadă în nimeni şi nimic. Şi au dreptate.
Citește și: